Presa tot presa

Chiar daca, teoretic, peste cativa ani s-ar putea sa fac parte din randurile acestei mizerii numita presa, sper ori sa se schimbe ceva in tara asta, ori sa raman la distanta si sa nu fiu influentat de toata aceasta mizerie. Am auzit oameni care vor sa schimbe lumea. E greu, singur nu reusesti sa schimbi opinia sau mentalitatea unui singur om, atunci cum sa schimbi mentalitatea unuei intregi generatii, a unui intreg popor?

Vreau sa vorbesc despre moartea lui Paunescu. Dumnezeul sa il ierte. Tot respectul pentru un om mare, un om care nu merita sa moara.

De fapt nu despre moartea sa, pentru ca nu as avea ce sa spun. Cuvintele sunt intotdeauna de prisos in asemenea situatii. Vreau sa vorbesc despre ce se intampla in media zilele astea.

In Romania, esti om mare trei zile si din pacate aceste trei zile se petrec dupa moartea ta. Ce vedem in rest la tv, mizerie? De cate ori l-ati vazut pe Paunescu la televizor in ultimii CINCI ANI si de cate ori l-ati vazut pe Becali la televizor in ultimele CINCI ZILE? Prin raspunsul la aceasta intrebare se explica toata aceasta mizerie.

Nu spun ca un mare poet, un mare om de cultura cum a fost Paunescu (Jean Constantin, chiar si Madalina Manole) nu ar merita toata aceasta atentie. Ce ma deranjeaza pe mine este ca stim sa ne apreciem oamenii cu adevarat valorosi abia dupa moartea acestora.

Vor trece trei zile in care vom auzi doar de tragica moarte a marelui poet. Ce se va intampla dupa? Vom reveni la Becali, Diaconescu, Basescu. Unde vor fi valorile atunci? Unde va fi toata dragostea pentru aceste valori? Unde?

E tragic.

Dumnezeu sa il ierte si sa ii odihneasca sufletul.

De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider ca e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtati-vă de grijă, fraţii mei,
Păziti-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minimă dreptate.

31 octombrie 2010, Bucureşti, Spitalul de Urgenţă.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în cultura, presa, romania. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s