Prea mult bine

Azi am făcut prima mişcare cu bicicleta de anul ăsta. De mai bine de o lună n-am prea făcut mişcare, de fapt am cam lenevit, din punct de vedere fizic (că efort intelectual facem, cică), aşa că am zis că ar cam fi momentul.

Pe la amiază am ieşit cu un prieten să ne mai dezmorţim picioarele. Mai ales că fiind acasă, mâncăm bine, dormim bine, prea mult bine. De când cu faculta, sesiune, nu prea mai avem timp, probabil nici chef, să facem prea multă mişcare.

Am zis că trebuie neapărat să ieşim azi să testăm din nou bicicletele pe zăpadă. Totuşi, a fost mai uşor de zis decât de făcut. E uşor să pedalezi încet, doar să te plimbi, să mai pedalezi când îţi aminteşti 🙂 dar când încercam să mărim puţin ritmul deja scoteam limba, aşa că ne-am rezumat doar la o plimbare lejeră.

Ne-am bucurat de zăpadă, de gheaţă 😀 şi ne-am amintit de zilele când faceam zilnic 20-25km pe bicicletă prin oraş, sau când porneam în plimbări prelungite de câte 50-60km, când era cald şi bine şi noi în altă formă. Alte vremuri.

Trebuie să ma apuc de mişcare zilele astea, că vine primvăvara, vine vremea bună şi nu e bine să mă prindă într-o formă atât de proastă.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ciclism, d'ale mele. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s